Exilul românesc – II.Periodizare și atitudini culturale

Dacă despre terminologia și înțelesurile exilului am schițat câteva lucruri esențiale în Exilul românesc.O privire generală, ne propunem în cele ce urmează o foarte scurtă radiografie a structurii temporale a exilului românesc și a atitudinii exilaților față de cultura română.

Cea mai cunoscută periodizare a exilului românesc, acceptată în general de specialiști, este cea pe care o face Eva Behring în Scriitori români din exil (1945-1989). O perspectivă istorico-literară, unde periodizarea exilului românesc este realizată pe trei mari valuri, astfel:

• Anii ’40 – ’50, cu plecarea lui Mircea Eliade, C-tin Virgil Gheorghiu, Vintilă Horea, Aron Cotruș, Pamfil Șeicariu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Alexandru Ciorănescu, George Ciorănescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu etc, în general valorile perioadei interbelice;
• Anii ’60 – ’70, cu plecarea lui Dumitru Țepeneag, Paul Goma, Petru Popescu, Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Ioan Petru Culianu, Gabriela Melinescu, Sanda Golopenția etc;
• Anii ’80, cu plecarea lui Norman Manea, Ion Caraion, Dorin Tudoran, Matei Vișniec, Bujor Nedelcovici, Nicolae Balotă, Mircea Iorgulescu.

În ceea ce privește legătura exilului românesc cu viața culturală a României, s-au conturat trei atitudini principale ale exilaților:

• Continuarea a creației în limba română și orientarea ei către publicul din România, neexistând la nivel ideatic capacitatea exilaților de a se integra în cultura țării de exil și către un nou public. Astfel au procedat Paul Goma, Ion Caraion și Ion Negoițescu.
• Desprinderea de rădăcinile românești în totalitate, integrarea în mediul cultural de adopție și creația în limba țării respective, astfel fiind cazurile lui Emil Cioran și Petru Popescu.
• Dubla identitate culturală, atât orientată către România și publicul românesc, căt și către țara de adopție și publicul acesteia, creația acestor scriitori fiind caracterizată de plurilingvism. Astfel au fost Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Dumitru Țepeneag și Vintilă Horea.

 Pentru cei care au ales continuarea creației în limba română sau „și” în limba română, a existat un aspect misionar al scrierilor în limba maternă, constând în promovarea valorilor poporului și ale națiunii române, prin asociații culturale, reviste și edituri de carte în limba română. Dincolo de valorile promovate, nu se poate vorbi însă de o tematică comună a creațiilor acestora, ci doar de un atașament total sau continuat față de românitate.